Trump vine în Israel. Serviciile secrete fierb de furie, Netanyahu își strânge miniștrii cu forța

Trump vine în Israel. Serviciile secrete fierb de furie, Netanyahu își strânge miniștrii cu forța
Publicat: 21/05/2017, 20:22
Actualizat: 22/05/2017, 13:33

Următoarea destinație din primul turneu internațional al președintelui SUA Donald Trump este Israelul și Palestina, după ce în Arabia Saudită a semnat acorduri de achiziții de armament american care se pot ridica la 350 de miliarde de dolari în următorii 10 ani (110 miliarde în perioada imediat următoare, dacă vor fi aprobate de Congres), iar firme americane au încheiat afaceri care se pot ridica la 50 de miliarde de dolari.

La Ierusalim însă lucrurile nu vor sta chiar așa de festiv și vesel ca în Arabia Saudită, unde Trump a pecetluit semnarea acordurilor bănoase cu un dans tradițional al săbiilor, alături de saudiți, care acum face înconjurul internetului.

Premierul Benjamin Netanyahu s-a văzut pus duminică în fața unei situații inedite, care l-a adus în pragul unei crize de nervi. Cei mai mulți miniștri și lideri politici israelieni nu aveau de gând să vină să îl întâmpine pe Donald Trump la aeroportul Ben Gurion din Ierusalim, astfel că Netanyahu le-a ordonat pur și simplu să fie prezenți, conform presei israeliene.

Situația se datorează și repetatelor schimbări ale planului ceremoniei de primire a lui Trump. Inițial ar fi trebuit să fie o ceremonie lungă, cu discursuri, însă oficialii americani au solicitat ceva mai scurt, pentru a nu-l ține pe Trump prea mult în soarele arzător de pe pista aeroportului. Astfel că cei mai mulți miniștri ai cabinetului Netanyahu nu au mai fost invitați la ceremonie. Ulterior, sâmbătă, planul s-a schimbat din nou și miniștrii au fost din nou invitați la recepție, însă cu câteva condiții – să vină cu aproape 3 ore în avans, pentru a fi verificați de dispozitivul de securitate, precum și să stea pe margini, fără să aibă contact cu Trump, lucru care probabil i-a iritat pe cei mai mulți, relatează Haaretz.

Marți, Trump va ajunge și în Betleem, în teritoriile palestiniene, unde se va întâlni cu președintele palestinian Mahmoud Abbas.

Serviciile secrete israeliene fumegă după scurgerea către ruși. „Ce se întâmplă?”

Cu câteva zile înainte de această vizită a lui Trump la Ierusalim, oficiali din intelligence-ul israelian se certau cu omologii americani, acuzându-i că au compromis total o sursă de informații vitală despre Statul Islamicși poate Iran, prin faptul că Trump și-a dat drumul la gură în fața rușilor, în Biroul Oval.

„Pentru ei, este ceva oribil. Prima lor întrebare a fost: Ce se petrece? Ce e asta?”, a povestit pentru Foreign Policy o persoană care a luat parte la o astfel de întâlnire între oficialii serviciilor secrete din Israel și SUA.

Trump ar fi divulgat, în întâlnirea cu ministrul Serghei Lavrov și ambasadorul Kislyak, informații precise furnizate de Israel despre cum teroriști ai Statului Islamic fac progrese în fabricarea unei bombe care poate fi ascunsă într-un laptop, precum și despre orașul exact unde are loc acest plan terorist. Informația ar fi venit de la o sursă pe care israelienii o foloseau și pentru informații despre Gărzile Revoluționare din Iran și despre Hezbollah, a mai spus oficialul citat de Foreign Policy.

„Pentru israelieni, Statul Islamic nu este o prea mare îngrijorare. Avem un partener care ne-a făcut o favoare. Au făcut un efort pentru a ne sprijini în campania împotriva Statului Islamic, în care ei nu sunt implicați”, a mai explicat oficialul.

Faptul că informația a fost transmisă Rusiei, care este un partener al Iranului, i-a îngrijorat foarte mult pe israelieni. Pe de altă parte, oficialii americani de la Casa Albă au negat că Trump a discutat cu rușii despre surse de informații sau metode de strângere a acestora, generalul McMaster, consilierul de securitate națională al lui Trump, spunând că informațiile antiteroriste furnizate de Trump au fost „absolut adecvate”.

„Rușii au cel mai capabil și mai mare serviciu secret la nivel mondial, în afară de SUA. Chiar și dacă le dai o bucățică le permite să o pună cap la cap”, a declarat John Sipher, cel care s-a ocupat de operațiunile împotriva Rusiei la CIA.

Oficialii israelieni se așteptau ca Trump să aibă o cunoștință limitată a procedurilor de intelligence și militare, însă nu se așteptau să se joace atât de liber cu unul dintre cele mai sensibile căi de acces pe care o avea la îndemână.

Deși relația SUA cu Israelul probabil că nu va fi afectată pe termen lung, unii oficiali sunt îngrijorați că israelienii nu vor mai fi așa deschiși în a împărți informațiile cu americanii, cât timp Trump este președinte.

„Ceea ce a făcut Trump probabil că va provoca daune grave securității Israelului, precum și a sursei respective, dar și securității SUA. Mai ales dacă această informație ajunge la bunii noștri prieteni, iranienii”, a declarat Danny Yatom, fost șef al Mossad, pentru Foreign Policy. Acesta a avertizat că există pericolul pierderii încrederii între cele două servicii de informații.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?